La începutul anului 2003 domeniul militar din SUA intrase în colaps. Pacea mondială periclita integritatea armatei SUA care practic nu avea nimic de omorât. Așa că s-a hotărât începerea Războiului din Irak pentru care guvernul a cheltuit 88 de milioane de dolari. El a durat o lună și jumătate.

Banii ”investiți” au pornit motorul armatei care s-a văzut nevoită să cumpere și fabrice mult mai mult armament decât aveau nevoie, dar pe care nu il puteau achiziționa pe timp de pace pentru că ar fi părut dubios. Însă ”conflictul” de o lună și jumătate a deschis pentru armata din SUA noi oportunități. Practic și-au creat o premisă pentru a pune mâna pe petrolul de care au atât de multă nevoie.

Răspunsul teroriștilor din Irak nu s-a lăsat așteptat. Și de aici au început abnormitățile. Soldați de-a dreptul sacrificați pentru cauze false. Manipulare și mascare a adevărului. Avioane mai scumpe decât daca ar fi fost construite în totalitate din aur. Să nu uităm sutele și miile de familii îndurerate a căror copii au fost uciși luptând pentru o cauză ascunsă a guvernului SUA.

Când contabilizăm toate datele descoperim dramatic că războiul e mult mai benefic pentru marile puteri ale lumii, în special SUA, decât pacea. În cifre lucrurile stau în felul următor:

• exporturile de armament ale SUA în 2006 s-au ridicat la 7,929 miliarde dolari (5,1 miliarde euro)
• în 2007, cel mai mare operator din industria de apărare a fost Lockheed Martin, compania americană a dezvoltat o cifră de afaceri de 36 miliarde dolari pe acest domeniu de activitate, aceasta reprezentând 91% din afacerile totale ale grupului
• în cinci ani, SUA au pierdut 3.700 de oameni în Irak și au cheltuit 406 miliarde de dolari pana la sfârșitul anului 2007
• americanii cheltuiesc 12,5 miliarde de dolari pe lună cu razboiul din Irak, cel mai scump din istorie
• cele mai mari 100 de companii din lume producătoare de armament au realizat, în 2006, vânzări în valoare de 315 miliarde de dolari
• agenda de comenzi pentru armament rus primite de Rosoboroneksport pentru următorii cinci-șapte ani este estimată la 20 miliarde de dolari
• în 2008 s-au cheltuit 1.464 de trilioane de dolari numai pe armament, cu 45% mai mult decât acum 10 ani
• China și-a triplat cheltuielile în domeniul militar în ultimii 10 ani si este pe locul doi în clasament, cu 84,9 milioane de dolari cheltuiți pe arme în 2008

Și această listă pare nesfârșită întrucât în anii următori (2009 și 2010) cheltuielile pe armament au continuat să crească. Să nu uităm de sumele alocate pentru armele nucleare, revoltătoare ca idee de funcționare și scop, dar despre care vorbim cu foarte multă ușurință.

La toate acestea noi rămânem pasivi. Nu mă exclud nici pe mine, dar eu cel puțin am bunul simț să mă acuz. Indiferența doare cel mai tare.

Vă las mai jos cu o piesă care să completeze sau rezume ce am scris mai sus și cu memorabilul vers: ”luptă pentru patria altuia și zaci în formol”.

Traian Băsescu este precum o boboacă de liceu. Vrea să-şi facă viaţa mai uşoară crescându-şi popularitatea. Cum? Ţinând cu majoritatea. Ţinând cu majoritatea e întotdeauna o mişcare defensivă de bun augur prin care îţi consolidezi poziţia alăturându-te celor care deja se află pe o treaptă pe care se află mai mulţi.

Deci prin natura discursurilor sale recente, alcătuite din doze puternice de aroganţă şi imoralitate, preşedintele popular nu se plasează arbitrar ci ia poziţia salahorului definit de lucruri simple şi derizorii: armata de muncitori care nu au perspective în privinţa jobului, plini de indolenţă că doar “are patronu’ bani” şi care după 8-10 ore de muncă efectivă ajunge acasă unde, respectându-şi rutina, se complace cu bere ieftină, ţigări şi emisiuni de proastă calitate la tv. Iar a doua zi, o iau de la început.

Adaptându-se acestei “audienţe” preşedintele nu consideră nimic greşit în a afirma că doctorii sunt liberi să plece în alte ţări, că doar şi aşa România produce anual 2 000 de doctori. La fel şi cu tagma profesorilor şi în principiu cu orice meserie care presupune efort intelectual.

Sacrificând intelectualii, îndobitocind ţara, Traian Băsescu îşi asigură liniştea. O ţară plină de proşti e mult mai uşor de manipulat. Adică furat.

O strategie inteligentă, dar nu atunci când eşti preşedintele nu a 5 milioane de salahori ci a 22 de milioane de români, de toate categoriile.

În goana mea după opinii interesante asupra unei întâmplări oarecare am realizat la sfârşit că ceva lipseşte. Mai târziu mi-am dat seama că lipseşte argumentul ştiinţific, baza informativă a articolului, esenţa unei opinii.

Dată fiind situaţia am decis să încep o serie de articole, una pe care sper că o voi finaliza de data aceasta, având ca punct principal caracterul ştiinţific, uşor neglijând aspectele editoriale ce ţin de estetica textului sau gradul de subiectivitate.

Şi ce altă temă ar fi mai potrivită pentru inaugararea seriei de articole ştiinţifice decât iubirea – cu toate aspectele sale îndelung abordate?

În mod normal, discutând despre iubire aş îndrepta discuţia spre caracterul superficial şi blazat al acesteia, de data aceasta însă mă voi orienta spre caracterul ştiinţific al dragostei.

1. Iubirea este, de fapt, chimie

În această abordare, studiile experimentale au dovedit faptul că iubirea se prezintă în creierul nostru ca un cocktail de substanţe chimice. Pentru a atrage o altă persoană creierul nostru produce feromoni. Odată ce aceşti mesageri chimici au fost eliberaţi, apare o creştere a nivelului de dopamină şi de testosteron. Aceste substanţe chimice induc o stare de euforie, adică energie, optimism şi motivare afectivă.

În limbaj corporal, ele îi fac pe îndrăgostiţi să creadă că şi-au găsit “sufletul pereche”, să acţioneze instinctiv, iraţional, să ardă de nerăbdare. În timp ce relaţia dintre cei doi se consumă, la nivel cerebral, de fapt, euforia se atenuează, serotonina creşte şi individul realizează că partenerul îşi pierde aura de perfecţiune şi iubirea încetează.

Veţi spune că există excepţii, mariaje fericite sau relaţii productive de lungă durată. Acest lucru este indiscutabil, dar nu este o excepţie, ci doar capacitatea creierului de a produce alte substanţe chimice (endorfine) care să declanşeze alte sentimente, unele noi, dar percepute tot sub forma iubirii la exterior.

2. Latura oarbă a iubirii

După cum ştiţi, există zicala populară conform căreia “iubirea este oarbă” folosită pentru a evidenţia caracterul iraţional al acesteia. Mai nou, în urma studiilor ştiinţifice asupra creierului uman folosind rezonanţa magnetică funcţională (fRMI) s-a dovedit faptul că creierul uman este foarte puţin implicat în procesul de iubire, în special în cel de îndrăgostire.

Printre puţinele arii care acţionează în momentul în care individul se îndrăgosteşte este acea zonă a encefalului care suprimă funcţiile critice ale individului, astfel că persoana de care te îndrăgosteşti pare – la început – perfectă.

Aşadar, e sigur să spunem că în majoritatea cazurilor iubirea nu are de a face cu gândirea (raţiunea) ci ţine mai degrabă de instinct.

3. Iubirea percepută ca dependenţă

Dacă până acum am încercat să vă arăt mecanismele de iniţiere şi menţinere a iubirii, demontând mitul “dragostei la prima vedere”, în continuare vă voi spune şi de ce apare acea senzaţie dureroasă în urma unei despărţirii.

Odată efectul “iubirii” încheiat, creierul trăieşte un adevărat sevraj, exact ca în urma unui drog, aşa cum am arătat anterior prezentând acţiunea iubirii la nivel chimic. Astfel, un studiu asupra unui grup de studenţi a demonstrat faptul că după o despărţire ariile creierului care se activează sunt cele care răspund la dependenţa de alcool, tutun sau stupefiante.

Acelaşi studiu arată, contrar aşteptărilor, că în realitate bărbaţii sunt cei care suferă mai mult după încheierea unei relaţii decât femeile.

Doar pentru exactitate, sper că realizaţi că acest efect de dependenţă nu apare în urma unei aventuri de o noapte sau de câteva săptămâni, ci apare în urma unei relaţii longevive.

4. Psihologia iubirii

La finalul articolului mi s-a părut corect să abordez sumar şi latura psihică a iubirii. Mai întâi ar trebui precizat faptul că psihologia cataloghează (defineşte) pasiunea ca fiind un sentiment intens.

Cotidian, iubirea este asociată cu un sentiment, dar în realitate ea este o pasiune. Pentru că ar trebui să fie puternică, complexă, de lungă durată şi foarte rară. Din păcate, în urma abordării superficiale şi asocierii acesteia cu sexul, iubirea a devenit un eufemism pentru atracţie sau nevoie de contact sexual.

În primă fază, ceea ce am arătat că se întâmplă între două persoane care abia s-au cunoscut este atracţie. Nu iubire, nu “dragoste la prima vedere”. Aşadar, este prematur şi stupid să declari că iubeşti o persoană înainte ca măcar să o cunoşti, dar este un truc tot mai des folosit, pentru că este mai uşor decât să flirtezi şi mai ieftin decât să plăteşti pentru sex.

Concluziile despre iubire le trage fiecare, dar mai important, întrebarea succesoare articolului şi cea care ar trebui să vi-o puneţi ar fi: aţi iubit, oare, vreodată?

Oricât am încercat să evit discuţiile despre Mădălina Manole am realizat până la urmă că acest lucru este imposibil pentru că oriunde te uiţi, orice faci, e isterie naţională.

Am mai spus-o şi aici în comentarii, în ceea ce priveşte gestul sinucigaşilor ai numai trei opţiuni pe care poţi să le adopţi, dintre care cele viabile rămân adoptarea unei atitudini pline de repugnă faţă de gestul de laşitate al sinucigaşului, iar a doua opţiune este să începi să-l idolatrizezi, să-l faci erou, să-l consideri gestul suprem.

Deşi nu sunt adeptul religiilor, cu excepţia perioadei samurailor din Japonia, majoritatea religiilor consideră suicidul un păcat, tratându-l ca pe un gest de laşitate. Sigur că nu se poate generaliza pe o astfel de temă, dar să recunoaştem, în 9 din 10 cazuri este vorba despre laşitate, despre oameni care s-au dat bătuţi.

Aşadar, în ceea ce mă priveşte, nu, gestul Mădălinei Manole nu este gestul unui erou din filmele cu samurai, ci gestul unui laş care a ales calea uşoară. În momentul în care alegi să renunţi la viaţă trebuie să fii convins că nu mai ai niciun fel de legătură cu cei din jurul tău, pentru că altfel le provoci suferinţă şi te transformi într-un laş care îşi lăsă copilul orfan.

Eroii sunt cei care supravieţuiesc.

P.S: 1. Nu blamaţi televiziunile şi presa, ele nu fac decât să se adapteze cerinţelor publicului majoritar.
2. Oamenii depresivi, cei care suferă de depresie cronică, devin alcoolici în majoritatea cazurilor tocmai pentru că în situaţia în care restul “tratamentelor” eşuează, alcoolul devine soluţia – nu sinuciderea.

Adică ţânţarul. Această specie inutilă şi insuportabil de bine adaptată la mediul urban este una din principalele preocupări ale timişorenilor. În Timişoara, e invazie, sunt milioane, sunt agresive şi e practic imposibil să stai în aer liber după ora 18.

Au fost ţânţari şi în alţi ani, dar niciodată de când mă ştiu situaţia nu a fost aşa disperată ca acum. La începutul verii mă gândeam la excursiile de la munte, unde ţânţarii deveneau o problemă, dar acum e mult mai grav, problema a devenit un inamic în toată regula.

Aşteptând cu nerăbdare acel elicopter care în timp ce alungă definitiv ţânţarii anunţă şi venirea verii, timişorenii înjurau în zadar. Elicopterul a întârziat, de înţeles pe undeva, e criză. Când într-un sfârşit a venit, nu a avut niciun efect.

Şi aşa, de la venirea căldurii, Timişoara e sub asediu ca Londra în timpul asaltului hitlerist. Şi deşi toată lumea înjură, pe la ştiri şi prin ziare nu există o poziţie oficială, în fapt, acest post este probabil singurul de pe bloguri, practic, la nivel oficial nimeni nu face nimic deşi situaţia e cu siguranţă mult mai disperată decât oricine şi-ar putea imagina.

Mă întreb, oare, în alte oraşe e la fel? E o criză naţională având în prim plan Diptera Culicidae?

Totul a început aproximativ la jumătatea lunii mai, când printr-un nefericit (dar inerent) incident am contactat virusul varicelo-zosterian şi am făcut varicelă. În urma acestei boli, mai ales dacă prezintă o formă severă (cum am avut eu), organismul este afectat 6 luni. În perioada imediat următoare varicelei, imunitatea organismului este compromisă, expunându-l astfel pe acesta la infecţii.

Pe cale de consecinţă, la câteva zile după ce am scăpat de varicelă – bineînţeles că nu fără urme – m-am trezit cu o micoză: herpes circinat (piciorul drept, între degetele IV şi V).

În timp ce tratez herpesul, de ieri seară dar mai cu seamă de azi dimineaţă, am observat că sunt pe cale să şi răcesc (sistemul meu respirator superior e praf). Deci mai adăugăm şi un rinovirus pe listă. Să vedem ce urmează…