Haidem să vorbim niţel despre jafuri. Vine ca un şoc pentru voi, dar în România, chiar există jafuri! Şi nu vorbim despre furturi de gume Turbo la bax, ci despre bani, mulţi bani.
Braşov
Incidentul în care Gorbunov a fost suspectat ca fiind autorul dublului-asasinat de la casa de schimb valutar, în care eroul Gheorghe Lala şi-a pierdut viaţa încercând să stopeze infractorul, este un prim caz pe care îl abordăm. Am căutat pe net să aflu câţi bani erau în maşina aia, nu am mai găsit, marile noastre situri s-au grăbit să spameze internetul cu irelevanţa lor. Dacă îmi amintesc eu bine, era vorba despre 200 000 euro, dar nu bag mâna în foc.
Cazul de la Braşov este foarte important din două puncte de vedere:
- Au fost victime. Şi două dintre ele, au murit.
- Nu a fost prins agresorul.
Cluj
O filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur a fost victima unui hold-up organizat excelent. Furtul a celor 260 000 RON a durat 66 de secunde şi asta mă pune serios pe gânduri, cu atât mai mult cu cât caseriţa a susţinut faptul că unul dintre infractori avea un accent ardelenesc.
Din fericire, jaful a decurs conform planului. Spun din fericire deoarece dacă apăreau probleme şi vreun erou răsărea, s-ar fi putut solda cu oameni morţi. Spiritul civic omoară şi când e vorba de nişte bani, spiritul civic trebuie să-ţi dispară din dicţionar.
Singura problemă în acest caz este că infractorul nu a fost prins. Asta înseamnă că poate va încerca din nou. Cât despre bani, dă-i în Paştele mă-sii de bani că erau asiguraţi şi uite de aia nu mai pot eu, de banii băncii. Oricum sunt furaţi prin cămătăreală.
Caz nou – Blaj
Aseară un bancomat din municipiul Blaj a fost spart şi hoţii au sustras din dânsul 55 000 de lei. Fără victime colaterale din fericire. Nu vă faceţi speranţe, Poliţia este total confuză şi nu are niciun Gorbunov la îndemână.
O posibilă concluzie
Lucrurile devin alarmant de periculoase. Nu pot să nu fac legătura între aceste cazuri de furt şi criza mondială de care suntem afectaţi. Ne place sau nu, pe lângă faptul că această criză selectează eficienţa de ineficienţă, duce şi la astfel de furturi, care devin periculoase în momentul în care oamenii mor.
Nu pot să dau sfaturi, dar pot să spun ce aş face eu dacă aş fi martor la un jaf precum cele de mai sus. Nimic. Nu aş face nimic. Banii sunt doar bani. Banii se pot aduce înapoi, viaţa nu. Iar între Rai şi Iad, eu aleg viaţa.


Ar trebui sa fim putin “mandri” ca se dau jafuri profesioniste si in Romania noastra,macar aia stiu ce fac spre deosebire de majoritate…
ce au vazut in filme acum testeaza
Aline, dar vad ca te bagi rau in a spune lucruri ce nu-ti convin. Si eu dau peste fata, dar nu asa cum o faci tu.
Adica de idiotii de la TV nu ma intereseaza. Pana la urma asta inseamna TV si tot ce inseamna mass-media, adica niste ratati care fac orice cacat ca sa castige bani.