Poate e puţin prea devreme să vorbesc despre ce am făcut şi ce am dres întrucât încă nu am ieşit de pe băncile şcolii, ca să zic aşa… dar poate nu.
Orice copil, încă din clasa I-II are nevoie de o motivaţie pentru a reuşi să “înveţe bine”. Dacă în primii ani de şcoală există acea curiozitate şi acea simpatie pentru şcoală, ea moare în momentul în care lucrurile se complică şi “Mara nu mai are mere” ci adjectivul determină un substantiv. E trist că lucrurile se complică, dar trebuie, altfel încă am fi desenat prin peşteri.
Acum este primul moment cu adevărat cheie al unui părinte. Acum trebuie să-şi facă odrasla să continuie treaba bună. Să fie acolo sus, să fie bine. Nu pot să vorbesc pe un caz general deci voi vorbi pe cazul meu. La mine a fost simplu, mă pot lăuda că în toată cariera mea şcolară am luat o singură palmă (de la tata) şi încă nu ştiu ce înseamnă să fii pedepsit. Palma, cinic, am primit-o pentru că la prima notă de 5 nu mi-a ajuns să aplec capul şi să mă resemnez deci am replicat: “da ce, tu n-ai luat niciodată un 5?”. Atunci nu am înţeles, dar asta m-a obligat să-mi doresc să-i arăt eu lui.
Tată’miu are un liceu, mai slăbuţ, dar o facultate bună. Şi ce? Îi arăt eu cine e mai deştept… şi aşa am trecut, relativ uşor, prin toate clasele. Nu am fost un premiant şi nici nu-mi doream cu adevărat asta. Poate că dacă ai mei m-ar fi pedepsit la fiecare greşeală sau/şi mi-ar fi aplicat nişte corecţii (cât se poate de fizice) eram şi eu premiant. Dar de ce şi-ar dori un părinte ca fiul său să rămână un încuiat? Mi-a fost dat să văd mulţi încuiaţi. Spaţiul de gândire restrâns, logică de baltă şi incapacitate de a folosi teoria în practică. Asta înseamnă să fii încuiat şi asta e consecinţa unei copilării şcolare trăite cu frică. Am luat 8 la mate. Puteam să iau 10, dar am refuzat să învăţ mecanic nişte formule kilometrice.
La celălalt pol se află proştii. Undeva, cândva şi într-o anumită împrejurare părinţii au greşit şi a fost suficient ca “micuţul” să ajungă un mahaligst drogat cu un spaţiu restrâns de cunoaştere şi nici limba maternă stăpânită decent. Îi cunoşti, e imposibil să nu ai câteva bucăţi dintr’acestea prin lista de Messenger. Da, şi ei sunt la fel de încuiaţi ca preminaţii.(unii!!!) Îmi pare rău, societatea însă, are nevoie şi de oameni care să-i cureţe străzile.
Am pregătit un post exclusiv despre aceşti şmecheraşi cu aere şi pretenţii, dar incapabili să …să orice.
in ziua de azi de pe bancile scolii nu mai ies copii eminenti ci elevi porno .asta da paradox
Pai na, traim in Romania, tara unde parintii isi bat copii pana la moarte ca sa invete cat de cat. Nu prea mai am ce zice, fain de tine ca nai fost molestat d parinti :)
Deja daca copilul tau a ajuns la liceu si devine din in ce in ce mai lasator,nepasator (spun ca te apuci de fumat,chiulit,stai mai mult cu “baietii”),deja de atunci parintilor le vai fi foarte greu sa te aduca pe drumul cel bun,deja te pui prea drastic in contradictoriu cu ei (si nu, nu-ti formezi asa personalitatea).E bine ca de la inceput sa stii ce vrei,sa ti se arate cum ajungi daca urmezi “sfaturile” din paranteza respectiva,trebuie sa ai propria parere despre tine!
Acum, motivatia…..cand vad elevi stresati ca nu au numai 9 si 10,imi vine sa le spanzur parintii! Dar nu asa merg lucrurile bine.Daca parintii tai te trimit la scoala doar pentru a le arata celorlalti parinti si cadre didactice ca :”uite ce bine invata a lui X,nu ca Y” cu pretextul ca te trimit ca sa inveti carte,atunci lasa-te de cartee ca tu nu ai sa poti sa ai niciodata o opinie proprie,ai sa faci cum spun si cred parintii tai,la 18 ani ai sa fii major doar in acte.
Normal aici,in ambele cazuri,greaseala apartine parintilor.