În goana mea după opinii interesante asupra unei întâmplări oarecare am realizat la sfârşit că ceva lipseşte. Mai târziu mi-am dat seama că lipseşte argumentul ştiinţific, baza informativă a articolului, esenţa unei opinii.

Dată fiind situaţia am decis să încep o serie de articole, una pe care sper că o voi finaliza de data aceasta, având ca punct principal caracterul ştiinţific, uşor neglijând aspectele editoriale ce ţin de estetica textului sau gradul de subiectivitate.

Şi ce altă temă ar fi mai potrivită pentru inaugararea seriei de articole ştiinţifice decât iubirea – cu toate aspectele sale îndelung abordate?

În mod normal, discutând despre iubire aş îndrepta discuţia spre caracterul superficial şi blazat al acesteia, de data aceasta însă mă voi orienta spre caracterul ştiinţific al dragostei.

1. Iubirea este, de fapt, chimie

În această abordare, studiile experimentale au dovedit faptul că iubirea se prezintă în creierul nostru ca un cocktail de substanţe chimice. Pentru a atrage o altă persoană creierul nostru produce feromoni. Odată ce aceşti mesageri chimici au fost eliberaţi, apare o creştere a nivelului de dopamină şi de testosteron. Aceste substanţe chimice induc o stare de euforie, adică energie, optimism şi motivare afectivă.

În limbaj corporal, ele îi fac pe îndrăgostiţi să creadă că şi-au găsit “sufletul pereche”, să acţioneze instinctiv, iraţional, să ardă de nerăbdare. În timp ce relaţia dintre cei doi se consumă, la nivel cerebral, de fapt, euforia se atenuează, serotonina creşte şi individul realizează că partenerul îşi pierde aura de perfecţiune şi iubirea încetează.

Veţi spune că există excepţii, mariaje fericite sau relaţii productive de lungă durată. Acest lucru este indiscutabil, dar nu este o excepţie, ci doar capacitatea creierului de a produce alte substanţe chimice (endorfine) care să declanşeze alte sentimente, unele noi, dar percepute tot sub forma iubirii la exterior.

2. Latura oarbă a iubirii

După cum ştiţi, există zicala populară conform căreia “iubirea este oarbă” folosită pentru a evidenţia caracterul iraţional al acesteia. Mai nou, în urma studiilor ştiinţifice asupra creierului uman folosind rezonanţa magnetică funcţională (fRMI) s-a dovedit faptul că creierul uman este foarte puţin implicat în procesul de iubire, în special în cel de îndrăgostire.

Printre puţinele arii care acţionează în momentul în care individul se îndrăgosteşte este acea zonă a encefalului care suprimă funcţiile critice ale individului, astfel că persoana de care te îndrăgosteşti pare – la început – perfectă.

Aşadar, e sigur să spunem că în majoritatea cazurilor iubirea nu are de a face cu gândirea (raţiunea) ci ţine mai degrabă de instinct.

3. Iubirea percepută ca dependenţă

Dacă până acum am încercat să vă arăt mecanismele de iniţiere şi menţinere a iubirii, demontând mitul “dragostei la prima vedere”, în continuare vă voi spune şi de ce apare acea senzaţie dureroasă în urma unei despărţirii.

Odată efectul “iubirii” încheiat, creierul trăieşte un adevărat sevraj, exact ca în urma unui drog, aşa cum am arătat anterior prezentând acţiunea iubirii la nivel chimic. Astfel, un studiu asupra unui grup de studenţi a demonstrat faptul că după o despărţire ariile creierului care se activează sunt cele care răspund la dependenţa de alcool, tutun sau stupefiante.

Acelaşi studiu arată, contrar aşteptărilor, că în realitate bărbaţii sunt cei care suferă mai mult după încheierea unei relaţii decât femeile.

Doar pentru exactitate, sper că realizaţi că acest efect de dependenţă nu apare în urma unei aventuri de o noapte sau de câteva săptămâni, ci apare în urma unei relaţii longevive.

4. Psihologia iubirii

La finalul articolului mi s-a părut corect să abordez sumar şi latura psihică a iubirii. Mai întâi ar trebui precizat faptul că psihologia cataloghează (defineşte) pasiunea ca fiind un sentiment intens.

Cotidian, iubirea este asociată cu un sentiment, dar în realitate ea este o pasiune. Pentru că ar trebui să fie puternică, complexă, de lungă durată şi foarte rară. Din păcate, în urma abordării superficiale şi asocierii acesteia cu sexul, iubirea a devenit un eufemism pentru atracţie sau nevoie de contact sexual.

În primă fază, ceea ce am arătat că se întâmplă între două persoane care abia s-au cunoscut este atracţie. Nu iubire, nu “dragoste la prima vedere”. Aşadar, este prematur şi stupid să declari că iubeşti o persoană înainte ca măcar să o cunoşti, dar este un truc tot mai des folosit, pentru că este mai uşor decât să flirtezi şi mai ieftin decât să plăteşti pentru sex.

Concluziile despre iubire le trage fiecare, dar mai important, întrebarea succesoare articolului şi cea care ar trebui să vi-o puneţi ar fi: aţi iubit, oare, vreodată?

Pe aceeaşi temă

• Noi toți avem mâinile pătate… cu indiferență