Femeile si non-bărbaţii

Tuesday, 14 April, 2009 |

Două femei, în adevăratul sens al cuvântului, au scris oarecum tangenţial despre bărbaţi. Dojo aici şi Roxana Radu imediat lângă. Parţial de acord în ambele cazuri. Bărbaţii nu mai respectă femeile.

Termenii discuţiei sunt însă relativi. Depinde ce înţelegi prin bărbat. Depinde ce înţelegi prin femeie. Depinde ce înţelegi prin respect. Aşa cum spuneam şi în comentariul de pe blogul lui Dojo, nu orice posesor de penis poate fi bărbat la fel de bine cum nici orice posesoare de ovare  nu este o doamnă, deci femeie cu adevărat.

Termenii se confundă. Nu eşti mai şmecher când înjuri fără argumente serioase o femeie. Tot de 11 centimetrii rămâne. Nu eşti deloc mai dur sau mai impunător, eşti doar mult mai prost. Desigur, la polul opus se află curvele. Şi când spun curvă (suav şi apăsat) nu mă refer la paraşutele care se fut pe bani. Mă refer la nişte zdrenţe de ultimă speţă care înghit, printre altele, orice mizerie servită de un gibon care se bate pe stadion, crezându-se mare vagabond.

Dacă vede că eşti proastă şi accepţi să îţi vorbească în ultimul hal, lui îi convine, îl face şmecher şi îi dă senzaţia că te poate controla. Nu cred în “dragoste la prima vedere” cum nu cred că iubirea poate fi exprimată prin apelative folosite frecvent în spatele blocului (bă, mă, pizdo etc).

Există doamne şi bărbaţi adevăraţi la fel cum există panarame şi giboni analfabeţi. Ţine doar de tine să alegi lângă cine te poziţionezi.

Pe aceeaşi temă

  • Mos Califar says:

    Chestii relative, in mod inevitabil cine scrie pe teme de gen se bazeaza pe experiente proprii chiar daca nu constientizeaza.

  • Sunt si barbati adevarati. Numai ca trebuie cautati…
    O zi minunata iti doresc

  • Zoly the P.I.M.P says:

    Ai avut de unde sa te inspiri :)) .. fain subiectu’ :D

  • UnSceptic says:

    Ei, manierati mai exista.
    Cum nu toata femeile sunt parasute, asa nici toti barbatii nu sunt niste depravati.
    Eu cred ca toti parintii incearca sa-si educe copii (toti parintii care-si dau seama ca sunt parinti), lipsa asta de maniere tot de la prea multa alintare si ingaduinta vine, tot de la acel “e puiu mamei,nimeni nu se atinge de el”.

    Si chiar de ai avea motive bune sa injuri ca la usa cortului o persoana de gen feminin, nu o fa.Nu te cobori la ultima treapta,cel mai rau lucru pe care poti sa-l faci unei persoane este sa o ignori,sa o tratezi cu indiferenta. Apropo cred ca toata lumea intelege ca ne referim la vorbit urat, nu la la o orice vorba care contine un cuvant vulgar si spus in gluma.

    In concluzie, manierati exista, femei adevarate exista, parasute da, batuti de soarta din plin. Cel mai bine e ca primele doua categorii sa nu se coboare la ultimele doua.

  • Ndrey says:

    “fa” este foarte des utilizat, pana si intre cuplurile casatorite.

  • eSorin says:

    lasa ca sunt unele care adora sa fie strigate “fa!” si mai sunt si unii barbati care mananca cafteala de la femei de nu stiu ce-i cu ei.sunt cazuri si cazuri.depinde de educatie,mediu social etc

  • Magic says:

    Barbatii numai respecta femeile pentru ca toate-s materialiste.. si uneori fustangiste :>

  • Tree says:

    Eu am alta intrebare. Unde naiba s-au ascuns femeile si barbatii ca tot ce vad in societate sunt numai “giboni” de ambele sexe :)

  • anonim says:

    Foarte interesant articol! felicitari.
    Din pacate, nu mai exista respect.
    Femeile vor barbati cu bani, fie ca le bat sau le injura, barbatii vor cat mai multe aventuri, desi nu din astea se platesc facturile.
    Bunul simt si respectul trebuie sa fie intre oameni.
    Cand am vizitat alte tari, lumea se respecta, indiferent de jobul avut, nu exista invidie si mitocanie.

  • econinja says:

    Buna, ce greseala mare faci cand numesti barbatii rai “giboni”.Cand gibonul este in primul rand :animal si animalele sunt bune nu ca oamenii.Gibonul este o fiinta atat de blanda si inocenta,ca ori ce animal… Si de ce ma rog :”o femeia sa nu fie injurata fara motiv intemeiat”?un barbat poate fi injurat cu si fara motiv intemeiat…?Cat despre respect:atunci respecti pe cineva cu adevarat cand renunti din suflet la toate cavalerismele,sexismele patriarhalismele si RECUNOSTI CA EA,FEMEIA ESTE EGALA TA SI POATE FI LA FEL DE PUTERNICA ASA CA TINE SAU MAI PUTERNICA SI PSIHIC SI FIZIC.daca o tratezi ca pe o printesa de bibelou,si crezi ca ii poti stabili acele “roluri de gen”care ia drepturile si libertatile si a barbatilor,atunci nu poti vorbi de respect.Sunt deacord si putin zis deacord,ci sunt vitale gesturile de iubire,tandrete bunatate dar NU cvalerisme asa zisele”maniere”.romania este inca o tara patriarhala si tragedia este ca sunt multe femei ca si Roxana Radu de exemplu care sustin maleficul patriarhal cavalerism,cand insasi femeile sunt pe locul doi dupa animale in ce e ce priveste discriminarea.societatea malefica patriarhala,dominatia barbatilor asupra fiintelor a lua de 5000 de ani Drepturile Animalelor stabilizand :specizmul,rasizmul,si lagarele pana in ziua de azi,vorbesc de la sine,a exploatat Natura,si a luat Drepturile femeilor si a lor insisi,stabilin “rolurile de gen”sexismul,cavalerismul.DREAPTA INVATATURA EGALITARIST FEMINISTA este una din cela mai corecte,logice si de suflet invataturi care exista pe Planeta.Acum fac ceva care pe multi(te)are sa le infioare si vor evita comentariile,deoarece omul cand vede adevarul si el insasi e in cauza ,in loc sa se schimbe ,sa si foloseasca ratiunea si bunul simt,devine agresiv si evita ori ce discutie,dar in ciuda acestui fapt dau adresa blogului meu,de pe google.ro,scrieti: ecoegalitarizmrebeliune (cu:z) Acolo veti vedea conceptiile mele,si ATENTIE:NU DORESC SA supar pe nimeni ca folosesc un limbaj mai dur,este doar mustrarea parinteasca,plina de Compasiune Iubire si Mila.

  • elena pasima says:

    Bag sama ca se discuta destul de mult pe tema “Fa pizdo”, ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putzin, decat esuarea din start a orcarei tentative de corectare a situatiei. Indivizii care practica asemenea modalitati de relationare verbala merita sa fie decupati din orice fel de atentie. S-ar starpi singuri. Dezbaterile tolerante, democratice, corect-politice si toate rabdarile muieresti posibile nu fac decat sa alimenteze acesti gandaci cu mediul propice: mediul nehotarat, care nu a decis ce este regula de comportament social. Romanika ramane acelasi taram impracticabil pentru toate femeile sale, chiar si pentru tolerantele domoale care sunt gata sa-i dojeneasca batraneste pe gandacii violatori de bun simt si nu numai…

Cum comentezi?

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Site/Blog

Copyright © 2008 - 2010 alinush.ro