Între cele două extremităţi
A revenit la modă discuţia despre şcoală, profesori şi elevi.Toată ziua se macină subiectul. Desigur, discuţia este plasată într-un mediu negativisit, uitându-se că există şi cealaltă posibilitate, cea în care totul e roz. Da, se exagerează, dar asta prinde la public.
Elevii
Este scris undeva în codul nostru genetic că, atunci când ajungem pe băncile şcolii, trebuie neapărat să facem exact ceea ce părinţi ne-au interzis acasă. Trebuie să rupem o bancă. Trebuie să spargem un ghiveci, poate şi un geam. Să facem mizerie. Să demolăm baia şi bineînţeles să fie mereu gălăgie.
Tentaţia de a te da în spectacol, există chiar din clasa I. Doar că nu e suficient de accentuată şi optimismul primului an de şcoală o pune în umbră. Pe interior însă, ştii că trebuie să ieşi în faţă. Cel mai uşor e să faci ceva rău.
Cu toţii am făcut boacăne. E ceva firesc. Din păcate, există o categorie de elevi, în plină expansiune de la un timp, care din dorinţa de a se face permanent remarcaţi, uită că totul are o limită. Şi depăşesc acea limită.
Atunci când depăşeşti limita începi să înjuri profesorii la oră, să îţi baţi colegii, să faci mizerii care nu te ajută decât la reputaţie. Profesorul poate fi tâmpit. Şi eu am avut profesori tâmpiţi, dar nu îi baţi sau îţi baţi joc de ei. Nu poţi să-i respecţi? Atunci nu-i băga în seamă şi atât. Chiuleşte la ora lui, dar atât.
Cred că toată lumea a văzut la televizor şi pe internet ce se întâmplă când un astfel de elev suferind (pentru că suferă de nebăgare în seamă) se manifestă. (ex: 1,2,3,4, etc)
Profesorii
Problema generală a profesorilor este că unii au rămas comunişti. Ce a făcut elevul? Nu a învăţat? Pac o palmă. A, şi dacă pentru că nu a învăţat îi dai o palmă, de ce te miri când îţi iei înapoi un pumn? E adevărat că dacă nu impui respect la oră, te iau papagalii la mişto. Dar nu impune respect cu pumnul. E mai bine şi pentru tine, ca profesor, şi pentru el ca elev. Nu învaţă, e măgar şi îţi deranjează ora? Dă-l afară. Lasă-l repetent. Exmatriculează-l.
Dacă chiar vezi că îţi face probleme şi te ameninţă, cheamă poliţia. Ştiu că asta nu-ţi va ajuta siguranţa, pentru că să fim serioşi, în România poliţia e praf. Dar îl vei speria. Şi e suficient să-l sperii de două ori. A treia oară ştie că îl aşteaptă şcoala de corigenţă.
Soluţii există. Şi nu, camerele video nu sunt o soluţie. Sunt doar o pierdere de bani pentru că vor trebui înlocuite frecvent. La fel şi gardienii. Sunt mult prea neputincioşi într-un oraş cum ar fi Craiova, de exemplu.
Concluzia
Adevărul este că nu se doreşte cu adevărat un sistem educativ eficient în care să se pună accentul pe cunoştiinţe şi nu pe nota din carnet. Să se pună accentul pe ceea ce se predă cu adevărat. Pentru că dacă îmi vorbeşti despre principii logice sau inducţie matematică, sunt şanse serioase să nu trec pe acolo decât prin vizită. În ziua de azi, îţi trebuie mult curaj ca să nu chiuleşti.
Ministerul educaţiei face şi el parte din România. Şi cum în România contează forma şi nu fondul, e la fel şi în educaţie. De aceea când merge în străinătate, românul ştie puţin din toate în loc să exceleze într-un anumit domeniu, în care să facă performanţă şi să câştige pe măsură.
Dacă ţi-a plăcut articolul şi ai un cont pe Bligg, mă poţi vota aici.
Frumos scris articolul, felicitari :)
Alinush, in ROmania nu se doreste sa se faca nimic. Avem un sistem Sanitar la pamant, avem un Invatamant in valuri, avem o Economie care sta sa cada, avem cultura la pamant. Arata tu ceva care merge in Romania.
Economia nu ca sta sa cada, ea nu exista.
Dap…foarte tare articolul! ai mare dreptate…nu spun ca elevii sunt buni da si profesorii astiaaa…vai shamar unii!aaa si inca ceva aline ;)) MERSI INCA O DATA DE KEBAB! hai norok aline si la mai multe articole ;)!
adevarat articolu’ :) .. bv bey aline! . keep up the good work! :*
[...] Dialog cu un cersetor Alinush: Între cele două extremităţi Powerpuff: Si eu vreau sa fiu cool, sa vorbesc corect Beta: O-zone – o amintire placuta Ines: [...]