E mişto când ai un prieten şi e prost. Bine, e nasol să ai prieteni proşti, nu mi-e chiar prieten, dar hai să-i zic amic. Bine… cunoştiinţă?
Ce faci când îţi demonstrează cât de prost e? Îl bagi în pizda mă-sii sau te abţii ca să nu te cerţi cu el?
Eu nu mă pot abţine, nu regret treaba asta şi nici nu vreau să schimb ceva, mă simt perfect în pielea mea şi… pentru că unii se întreabă… pe principiul “primul om pe care vreau să îl fac fericit sunt eu” mă doare fix în cot de ce gândeşti.
Nu dau exemple concrete, vreau să scriu ca să mă aflu în treaba. Te deranjează? Nu ai citit suficient de atent ce am scris mai sus, poţi lua loc, ai nota 2.
Update: La recitire mi-am dat seamă că e impropriu spus “prieten”, vreau să cred că nu am prieteni proşti.
E bine să crezi că nu ai prieteni proşti, dar nu poţi şti niciodată …
Ti-e , nu ti-e, trimite-l zic. Ii faci un bine si tie la fel, scapi de un tampit.
Daca e prost si sta in banca lui…mai ingaduie-l, dar daca e si prost, sacaitor si mai si spune glumea proaste si tampite…apii da-l incolo, duca-se cu Domnul!
” nu le rupe capu, ignorai si scapa de stres “
Daca ii ignori o sa te trezesti cu o teapa cat tine de mare.
Eu nu am prieteni prosti, adica nu pot considera ca sunt prosti, doar se prostesc si asta ii face amuzanti… si eu ma prostesc.
E bine sa fim si ironici sau sa facem pe prostii uneori altfel tampim.
Cand faci pe prostul e clar ca nu esti prost pentru ca numai un destept poate face pe prostul.
Eu vorbesc de un prost, in sensul cel mai propriu posibil.
uneori e bine sa ai si niste prieteni prosti.
Serios? Şi ce faci cu ei? Pentru ce să ai prieteni proşti, doar să-ţi baţi joc de ei profitând de prostia lor. Dumireşte-mă şi pe mine că nu pricep.
Prietenii sunt aşa cum ţi alegi tu.