Mitul copiiilor “altoiţi” sau ce n-au înţeles “specialiştii”
Bătaia e ruptă din Rai! Copiii “altoiţi”, rezultate mai bune la învăţătură
Copiii care sunt disciplinaţi şi altoiţi de părinţi la vărsta când se face educaţia specifică celor şapte ani de acasă au rezultate mai bune la învăţătură, în adolescenţă.
Asta e o idioţenie de cel mai înalt nivel, specifică tabloidului CanCan. Sigur că nu e ştirea lor, ei doar au tradus-o de pe cine ştie ce sit din state. Sigur că pentru ei e irelevant unde a fost făcut studiul sau de către cine, pentru ei e important să îl publice că doar, ce căcat, a fost realizat de nişte “specialişti”.
Da, copiii care şi-o fură des când gafează devin mai disciplinaţi. Disciplina implică pe urmă notele bune şi ceea ce se numeşte “învăţătura prin frică”. Singurul lui obiectiv va fi ca atunci când duce carnetul de note la control să aibă note mari, ceea ce e greşit la modul grav, notele alea nu vor reuşi niciodată să reflecte ceea ce se află cu adevărat în capul lui.
Pe lângă faptul că îl disciplinezi în cel mai crud mod el va trăi întotdeauna cu frica şi va roade lanţul până când face 18 ani, se eliberează şi intră într-o lume pe care n-o va înţelege şi nu va putea face nicio diferenţă pentru că e obişnuit să i se dicteze ce e bine şi că dacă nu e pedepsit înseamnă că ceea ce face e bine.
Nu, copiii “altoiţi” nu sunt genii în devenire şi ar fi de 100 de ori mai eficient dacă părinţii ar înlocui pumnii şi palmele cu cuvintele, pentru că ele dor mai tare. Dar ce să-i explici ţăranului care are nevoie de televizor ca să supravieţuiască?








Chestia asta cu bătutul copiilor pentru că așa îți vor ști de frică și va deveni „cineva” e o mare idioțenie moștenită din comunism, atunci se practica lucru ăsta și culmea, a funcționat, pentru că și după 18 ani avea cine să te plesnească să rămâi în banca ta. Dar acum, când e democrație, după ce ți-ai scăpat odrasla din „lesă” vai de dânsul unde ajunge și ce devine.
chiar crezi ca traiesti in democratie?
Democrație trebuia scris între ghilimele.
Noa, stai încet că o dai în gardul celălalt, ştii cum zic?
În primul rând, articolul precizează clar despre ce fel de altoire este vorba, şi tu scoţi din context.
În al doilea rând, lipsa constrângerilor asupra elevului face ca acesta să-şi bage pula în ea de şcoală. Sigur, e altă discuţie, însă vei fi de acord cu afirmaţia că “nici un copil normal la cap nu merge la şcoală de plăcere” – eu unul la 7 ani ştiam deja să fac litere şi cifre şi să citesc pe silabe. Nu aveam chef să stau într-o sală cu alţi 35 de kinderi şi să desenez bastonaşe sau să pictez cu degetul. It only got worse from there.
Aşa că sorry, este nevoie din când în când de constrângeri. Sigur, ele pot fi şi de altă natură, să refuzi telecomanda sau computerul, să refuzi să iasă omuleţul afară, nu-i neapărat să iei la palme. Dar prostia aia cu “trebuie doar să-l încurajezi pe copil” e o aberaţie imensă. În lume nu există plusvaloare exclusiv.
Nu am scos deloc din context, vorbesc exclusiv despre acele “batai usoare” nu masacre familiale.
Nu neg ca lipsa constrangerilor e defavorabila dar un copil nu e un caine sau un calculator, el poate fi educat specific.