Nu vreau să am nevoie să port pistol

Friday, 30 January, 2009 |

Update: Principalul suspect este cercetat la secţie. Din surse, se pare că e recidivist şi a fost învoit de curând de la Penitenciarul Craiova unde executa o pedeapsă de 15 ani pentru fapte asemănătoare.

Un incident oribil s-a petrecut ieri seară în Braşov. Se pare că o angajată a unei case de schimb valutar trebuia să transporte o sumă importantă de bani. Aceasta a urcat în maşina în care se mai aflau doi colegi de serviciu când atacatorul înarmat a apărut, trăgând în maşina în care se aflau cei 3 angajaţi. Cei doi bărbaţi din faţă au fost răniţi grav, unul dintre ei nereuşind să supravieţuiască, iar celălalt se află la spital în stare gravă.

Alături, un cetăţean oarecare a văzut incidentul şi s-a apucat, într-un moment în care subconştientul i-a dictat, să alerge după atacatorul care deţinea un pistol. Un alt martor, susţine faptul că cetăţeanul era foarte aproape să-l prindă pe infractor când acesta, fugind, l-a împuşcat în inimă pe eroul ce trebuia să ajungă cu o reţetă la farmacie.

Totul într-un loc public, în centrul Braşovului, dovedindu-se din nou ineficienţa poliţiei care nu numai că nu a fost în stare să prevină, dar nici măcar nu au suficente date despre atacatorul care încă se află în libertate.

Sună ca un scenariu de film. Din păcate totul este real. Doi morţi. Un rănit. Un om care din motive pe care niciunul dintre noi nu le poate explica, a ales să oprească infractorul când de fapt poliţia trebuia să facă acest lucru. Ce a fost oare în mintea acestui om despre care sigur nimeni nu îşi va mai aminti peste câteva zile? Nu vom afla niciodată, dar cazuri ca acestea vor continua atâta timp cât poliţiştii, aceşti “oameni ai legii”, aceşti “Iisuşi Hristoşi ai României” nu-şi vor face adevărata treaba şi se vor ocupa în continuare cu dat amende şi luat şpagă.

Este vina tuturor, de la noi, cetăţenii care i-am votat pe politicieni, până la Preşedintele ţării, care din câte se vede, tace ca un prost.

Pe aceeaşi temă

  • Magic says:

    Ce poti zice cand e vorba de asa ceva.. ce poti zice? Cu totii stim ca politia in romania e un MARE RRahat.. what we can do?

  • NUme says:

    E nasol de tot, dar sincer nu cred ca un alt presedinte ar fi mai descurcaret. Eventual ar fi spus sa stati linistiti ca totul “nu” e sub control. Crezi ca te ajuta asta cu ceva? E ROmania.. si e normal sa nu se faca nimica.

  • Omul care a intervenit a fost un erou. Daca am avea mai multi oameni ca el in Romania, tara asta ar merge mult mai bine.

    La mine pe site am o zona pentru “Români extraordinari”. Pana acum nu am trecut pe nimeni din lipsa de timp, dar pentru Lala P. Gheorghe Dumitru am sa imi fac timp.

  • Apropo: mi-am adus aminte de o intamplare de acum 5-6 ani. Eu sunt inginer IT si am lucrat o perioada in Franta. Uneori ma intorceam cu avionul, alteori cu autocarul … depindea de starea financiara :)

    In una din situatiile cand am venit cu autocarul am ramas socat de ce se putea intampla in gara din Brasov. Hoarde de tigani veneau si bagau mana in buzunar la oameni. Cei care faceau galagie erau luati la bataie. Politia era la cativa metri distanta si fara indoiala stiau tot.

    Asemenea tupeu nu am vazut in viata mea. Cand scoteau oamenii bagajele jos din autocar, tiganii pur si simplu le luau si incercau sa plece cu ele. Cei mai multi erau prinsi pentru simplul fapt ca NU INCERCAU DELOC sa se ascunda. Pur si simplu, iti luau bagajul si cand ii prindeai ranjeau si incercau sa ia alt bagaj de al alt om. Repet, o patrula de politie se afla la nu mai mult de 30 de metri de locul unde a oprit autocarul.

    Pana la urma in debanda asta, nenorocirea s-a produs. Am auzit o femeie cum a inceput sa tipe ca la mort. Ii furasera un bagaj in care avea ceva de valoare. Femeia isi pierduse mintile si tipa ca o nebuna iar fiul ei incerca mereu sa o consoleze:

    “-Lasa mama nu-i nimic, lasa mama nu-i nimic.”

    Mentionez ca autocarul oprea si in alte orase, dar nicaieri nu se intampla ce se intampla in gara din Brasov.

  • Ndrey says:

    Ma apuca nervii cand ma gandesc! Oamenii buni si onesti sunt omorati in tara asta1

  • Stefan Oancea says:

    Ba .. uneori scrii frumos insa uneori .. nu le gandesti. Sincer.

    ” ineficienţa poliţiei care nu numai că nu a fost în stare să prevină ” – ce sa previna ma? Atacul asta? Doamne .. nici in America, nici in … Tazmania, nici in Australia, nici in Singapore .. nu o sa gasesti asa ceva. Ma rog .. una e sa prinzi niste traficanti de droguri in flagrant .. si una e sa .. il prinzi pe unu care peste 5 minute vrea sa dea o spargere.

    • Alinush says:

      In centrul Brasovului un om se plimba cu un pistol. Cum a facut rost de pistolul ala? Cum nu era niciun paznic la acea agentie de schimb valutar? Cum nici macar in centrul orasului politia nu se afla prin apropiere? Cum nu sunt instalate niste camere de luat vederi pentru a-l depista. Nici macar un portret robot decent nu exista. Tot ce se stie despre el e ca are barbia tuguiata. Ok. Si atunci eu nu le gandesc.

      • Stefan Oancea says:

        Tu vezi ce intrebari iti pui: Cum a facut rost de pistol ?! .. si eu pot sa fac rost ma. Oricine .. daca ai 5 mil, ai pistol. Ce crezi ca e asa greu? Cum nu era niciun paznic acolo ?! – e treaba politiei ?!
        Camere ?! – In ce oras stai ?! si cate camere ai in oras .. ?! a ?

      • Stefan Oancea says:

        Si in plus .. daca ai citi stirile mai des, autorul a fost si prins. E din moldova si face parnaie in Craiova doar ca a fost eliberat 3 luni.

  • Concursuri says:

    e regretabil ceea ce s-a intamplat dar pentru aceasta nu trebuie judecati doar politistii si jandarmii… n-aveau cum si n-aveau ce sa faca, nici ei si nici altii… poate ca totul tine de responsabilitatea civica care noua romanilor ne lipseste cu desavarsire: cand se intampla cuiva ceva nu luam atitudine, ca nu-i treaba noastra, dar cand ni se intampla noua suntem revoltati ca ceilalti nu intervin… daca ar fi fost macar inca un cetatean cu acelasi spirit civic ca cel care a intervenit, agresorul era acum deja in spatele gratiilor, dar asa… team mi-e ca nu va fi prins niciodata…

  • Viorel says:

    Nu vreau să am nevoie să port pistol … Sunt Highlander shi am sabie :)

  • Viorel says:

    Am inteles ca acel individ a fost avansat la gradul de erou post-mortem de catre Basescu…suuuper

  • Alinush says:

    @stefan oancea: nu a fost prins. e principalul suspect. nu e obligatoriu ca el sa fie atacatorul

  • [...] scris vineri despre cazul de la Braşov. Se pare că principalul suspect se numeşte Serghei Gorbunov. Acesta a fost eliberat de la [...]

  • geo says:

    ba stefan oancea,da dastapt mai esti!mai ai fartati pa la mama ta pa acasa?

Cum comentezi?

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Site/Blog

Copyright © 2008 - 2010 alinush.ro