Ha, ce ţi-e şi cu boggeraşul ăsta, iar a descoperit el miezul din dodoaşcă. E evident de ce un copil normal, şi prin normal vreau să zic dezvoltat psihic şi fizic normal, se sinucide. Pentru că părinţii lui sunt nişte idioţi şi de fapt nu sunt părinţii lui.

Sigur, mentalitatea mioritică se opune des logicii şi pentru multă lume copilul e un simbol al încrederii între doi oameni care se iubesc. Ceea ce e grav, pentru că un copil nu ar trebui să fie ultima redută înaintea divorţului, ci dimpotrivă, obiectul-focus al tuturor energiilor pozitive ale lor. Dar e o discuţie lungă şi poate inutilă aceea despre motive false din pricina cărora se nasc copiii. Vezi cazul ţiganilor.

Revenind, principala preocupare a unui părinte ar trebui să fie educarea atentă a copilului. Ceea ce implică o atentă observare asupra acestuia. Pentru că un copil se poate dezvolta într-un mediu financiar precar, cu stricta condiţie a existenţei unei educaţii complete, dar un copil nu va ieşi niciodată din mediocritatea lamentabilă a vârstei dacă nu are parte de o educaţie corespunzătoare. Pentru că te poţi educa singur doar dacă cineva ţi-a arătat înainte cum să o faci.

Concluzionând, principalul motiv pentru care se sinucid copiii sunt părinţii lor, incapabili şi iresponsabili. Un copil nu se sinucide pentru că e deprimat, ci pentru că nu este ajutat să depăşească acea fază (iar un părinte care nu poate observa şi cel mai mic detaliu în comportamentul copilului său, poate nu merită să fie părinte). Un copil nu se sinucide pentru că nu i-au fost îndeplinite dorinţele, ci pentru că nu a fost învăţat că există limite. Şi, mai ales, un copil prost nu se sinucide pentru că e prost şi nu-l duce, ci pentru că cineva l-a lăsat să ajungă prost.

Orice copil are potenţial şi chiar dacă majoritatea vor ajunge nişte mediocri, potenţialul a existat doar că a rămas nevalorificat. Părintele ar trebui să fie un abil modelator al potenţialului, nu doar un simplu om. Însă cei mai mulţi nu ştiu sau nu înţeleg asta, iar cei care înţeleg nu se angajează să facă copiii. În timp ce prima categorie are câştig de cauză, statistic ne îndobitocim pe zi ce trece, urmând ideea din Idiocracy.

Aşa ceva e fantastic. Doar una din gogşile vândute azi, odată cu adoptarea unui buget care, după părerea mea, nu urmează niciun plan concret ci doar speculaţii, în lipsa unui studiu meticulos.

După ce Parlamentul în întreaga lui splendoare şi neştiinţă de cauză a votat trimiterea soldaţilor români în Afganistan, doar doar ne-o băga şi pe noi Obama în seamă, acum refuză să aloce fondurile necesare protecţiei şi transportului acestor soldaţi, care în propria-mi opinie nepatriotică, nu servesc ţara ci doar nişte funduri gelationase, temătoare şi slujitoare.

Dacă tot am decis să pupăm SUA în cur, având impresia că într-adevăr noi contăm, mă gândesc că ar fi fost normal să stabilim procentul necesar din buget pentru a avea grijă de soldaţii noştri.

Prolog

Realitatea.net: Caz şocant într-o şcoală din oraşul Bălan, judeţul Harghita. O elevă de şapte ani a fost abuzată sexual sub ameninţarea cuţitului, chiar în toaleta şcolii. Agresorul, recidivist, este fratele profesorului de religie. Ciudată a fost reacţia directorul şcolii: Asta e!, a spus răspuns dascălul la întrebările jurnaliştilor.

Simbolul laşităţii

Nu cunosc un mod de înjosire mai crunt decât violul. Violul este un lucru scârbos care nu poate deveni intrigant, amuzant sau raţional nici măcar în filme. E unul dintre moravurile demne de cel mai înalt grad de dispreţuire. Un om care recurge la o astfel de tehnică se transformă în cea mai joasă şi depravată fiinţă din univers. Actul în sine este atât de prostesc şi iraţional încât atunci când te gândeşti la urmările lui nu ai suficiente adjective pentru a-l reprezenta şi cu greu te stăpâneşti să nu apelezi la înjurături.

Eu simt un dezgust enorm când mă gândesc la nefericita persoană care va rămâne grav afectată în urma unui act atât de barbar încât doar omenirea îl putea practica. Indiferent de vârstă şi orice argument pe care l-ai putea aduce, un astfel de act este mult mai mult decât condamnabil.

De aici se trage şi determinarea mea în redactarea unui post pe un astfel de subiect, atât de încărcat afectiv în momentul în care te gândeşti la actul în sine. La sila insuportabilă a cărei singur motiv este satisfacerea unei simple nevoi prin cel mai infect mod posibil. Din această cauză mi-e teamă să continui urmărirea subiectului prezentat în prolog, doar din pricina faptului că e foarte posibil ca nici directorul şi nici agresorul să nu păţească nimic.

Oricum sentinţa va fi mult prea tolerabilă raportată la un astfel de caz. Mie dacă mi-ai da o mitralieră şi în faţă un violator dovedit nu aş avea nicio mustrare de conştiinţă să îl găuresc imediat şi atent, astfel încât să simtă fiecare glonţ penetrând.

Epilog

Rămân pământ când vreau să-mi imaginez cum o astfel de creatură degenerată a umanităţii primeşte între 10 şi 25 de ani de pârnaie pe care e foarte posibil să nu-i execute în totalitate. Cum echivalează 25 de ani, o viaţă pe care victima o va trăi în continuare în frică şi va rămâne clar traumatizată? Cum putem fi atât de toleranţi cu nişte indivizi (mulţi indivizi) care nu au de ce să mai trăiască printre noi? Violul este o acţiune perfect conştientă, creierul (deşi alterat) e conştient.

Aşadar, dacă pe o scară de la 10 la 1, de la om la neom, violul este specific notei 1, indiferenţa noastră (de fapt a aleşilor noştri) vis-a-vis de această faptă gravă, ce notă ar merita?

Bătaia e ruptă din Rai! Copiii “altoiţi”, rezultate mai bune la învăţătură

Copiii care sunt disciplinaţi şi altoiţi de părinţi la vărsta când se face educaţia specifică celor şapte ani de acasă au rezultate mai bune la învăţătură, în adolescenţă.

Asta e o idioţenie de cel mai înalt nivel, specifică tabloidului CanCan. Sigur că nu e ştirea lor, ei doar au tradus-o de pe cine ştie ce sit din state. Sigur că pentru ei e irelevant unde a fost făcut studiul sau de către cine, pentru ei e important să îl publice că doar, ce căcat, a fost realizat de nişte “specialişti”.

Da, copiii care şi-o fură des când gafează devin mai disciplinaţi. Disciplina implică pe urmă notele bune şi ceea ce se numeşte “învăţătura prin frică”. Singurul lui obiectiv va fi ca atunci când duce carnetul de note la control să aibă note mari, ceea ce e  greşit la modul grav, notele alea nu vor reuşi niciodată să reflecte ceea ce se află cu adevărat în capul lui.

Pe lângă faptul că îl disciplinezi în cel mai crud mod el va trăi întotdeauna cu frica şi va roade lanţul până când face 18 ani, se eliberează şi intră într-o lume pe care n-o va înţelege şi nu va putea face nicio diferenţă pentru că e obişnuit să i se dicteze ce e bine şi că dacă nu e pedepsit înseamnă că ceea ce face e bine.

Nu, copiii “altoiţi” nu sunt genii în devenire şi ar fi de 100 de ori mai eficient dacă părinţii ar înlocui pumnii şi palmele cu cuvintele, pentru că ele dor mai tare. Dar ce să-i explici ţăranului care are nevoie de televizor ca să supravieţuiască?

Am alocat câteva minute să privim puţin retrospectiv asupra discuţiilor ce au avut loc pe acest blog în anul 2009, primul an bifat cap-coadă. Statisticile se pot consulta aici.

1. Rai, iad. Bine şi rău.
2. Filelist are probleme cu incompentenţa
3. Dilemă
4. Pentru că pot şi pentru că vreau
5. Puya – Change. Caz de studiu.
6. Andrei Pleşu e inimaginabil de prost
7. Copiii n-au înţeles blogurile
8. O poză, un fake
9. Pentru “câţiva”
10. Românii sunt ipocriţi
11. Blogosfera, un cerc vicios
12. Loc de dat cu capul
13. Femeile şi non-bărbaţii
14. Curentul teribilist
15. Comunismul şi-a lăsat amprenta pe unele mentalităţi
16. Earth Hour şi obsesia eco
17. Vreau să fiu un nenorocit arogant
18. Urlă foamea-n noi
19. Nu discrimina ţiganii, te discriminează ei
20. Dragi superstiţioşi,
21. Criza readuce la normalitate. Pe cine?
22. Twitter: cum mă faci să te urmăresc
23. Dăm pe afară de profesionişti ce suntem
24. Ţiganii rămân ţigani chiar dacă în acte sunt rromi
25. Nu e vina televiziunilor
26. RCS-RDS, la limita penibilului, nimeni nu observă
27. Nu vreau să am nevoie să port pistol
28. E uşor să ajungi pe sticlă
29. Naivitate sau maturizare
30. Nu e de mirare că te-au dat ăia afară…
31. Vă spun de azi, ca să ştiţi
32. Mizeria din CNA

Posturile sunt înşirate în ordine descrescătoare începând cu decembrie 2009.

Cred că asistăm la renaşterea rapului românesc şi suntem direct implicaţi în modul cum va evolua această renaştere pentru că ea poate lua forma unui impuls ascendent de scurtă durată sau chiar o revigorare a “industriei”.

Dacă ascultaţi rap şi vreţi rap, cumpăraţi rap. E o regulă de bun simţ a felului cum lucrurile funcţionează în societate. Nimic nu poate fi moca şi nelimitat, vor scrie şi vor cânta exact atât timp cât vor avea bani pentru asta.

Dacă vrei să întreţii mişcarea şi să arăţi că nu e doar o explozie care se va stinge după un an, ar trebui să te gândeşti să îi răsplăteşti pentru chestia aia din boxe care te relaxează şi te face să mimezi beatul.

Nu îi lăsa pe toţi să apeleze la soluţia lui Puya pentru a vă arăta ce poate rapul. Cumpără Spike, Guess Who, Maxi, Grasu XXL,  Nimeni Altu’, Raku, 2012, Carbon, chiar Sişu, Cedry2k sau orice ai în winamp.

ps: cumpărând albumul te respecţi întâi pe tine.

Ieri am apucat să regulez şi eu unul dintre cele mai sponsorizate documentare şi acum vin în faţa voastră cu impresii. În primul rând, dacă nu l-aţi văzut, ar trebui să-l vedeţi cât mai curând căci şi aşa e deja prea târziu. Filmul este uploadat pe Youtube şi pe alte situri de specialitate, îl găsiţi singuri că sunteţi mari.

Documentarul este consistent, pretinent, dar prea puţin moralizator după umila-mi părere, eu aş fi arătat mai mult cu degetul. Statisticile, cred că sunt pertinente, am câteva mici îndoieli, dar nimic ce nu poate fi acoperit de marja de eroare, sper că sunt şi actuale, pentru că de obicei unui documentar îi ia mult până iese şi statisticle se pot schimba semnificativ, aşa cum am văzut că s-a schimbat Pământul în ultimii 60 de ani.

În 200 000 de ani, de când îl umbrim cu prezenţa noastră (presupusă raţională şi afectivă) l-am distrus (acesta e un cuvânt ce aş fi vrut să-l aud) mai mult decât oricare altă vietate, oricât de mare, în ultimele 4 miliarde de ani (ziua naşterii vieţii pe pământ). Practic, raportat la 4 miliarde, existenţa noastră înseamnă cât? câteva minute din viaţa Terrei? Şi în tot acest timp noi am fost singurii atât de dezechilibraţi, atât de ipocriţi, atât de lipsiţi de toate valorile pentru care afirmăm că suntem diferiţi de alte animale.

Din 1950 a început revoluţia petrolului, suntem dependenţi de petrol. Dar spre deosebire de celalte surse de energie de care suntem dependenţi, aceasta e fosilă şi epuizabilă. Şi se preconizează că în ritmul acesta, pănâ în 2025 sau chiar mai devreme am putea rămâne fără petrol. E inutil să înşir utilizările petrolului în viaţa noastră, e precum aerul.

Mişcarea de migrare spre metropole este una din consecinţele apariţiei maşinilor pentru a uşura munca omului. Şi nu, soluţia nu e să ne întoarcem la munca agricolă cu mâini şi animale, ci conservarea şi exploatarea responsabilă a petrolului. Confortul de care dispunem în ziua de azi are un preţ şi copiii noştri îl vor plăti, dacă vor reuşi să se nască într-un mediu atât de poluat.

Aşa cum bine aminteşte documnetarul, totul este conectat şi interdependent pe Pământ. E un echilibru perfect, o şansă la un miliard ca pe o planetă distanţată suficient de un soare viaţa să se nască şi conserve. Noi am perturbat acest echilibru cu bună ştiinţă şi am tratat acest fapt cu o ipocrizie probabil fără asemănare în tot acest univers. Dar ipocrizia nu e o sursă de energie, deşi în cazul nostru pare inepuizabilă.

Creierul uman poate efectua operaţii multiple şi complexe. Creierul uman e educabil şi în prezent un bun procent dintre copiii Terrei au acces la educaţie. Ar trebui să începem să ne gândim să facem şi altceva în afară de a distruge Pământul. Probabil nu vom reuşi niciodată să regenerăm masa de petrol consumată, dar am putea să nu o mai folosim pe cea rămasă. Există energie solară, eoliană, hidraulică, termică şi poate există şi altele.

Nu sunt lucruri mari, fiecare dintre noi poate contribui cu ceva pozitiv. Dar e mult mai uşor să alegem calea ipocriziei, să ne pese doar superficial de cum sau unde vor trăi copiii noştri. Încălzirea globală nu e doar un termen pompos care rostit în societate arată că-ţi pasă şi că eşti inteligent. Ea există, e cât se poate de reală şi sesizabilă. Ştiu, o mulţime de programe ecologice mai mult fură decât ajută pr-zis pământul, dar nu ai nevoie de programe ecologice pentru a da dovadă de compasiune.

În final, aş vrea să vă propun o întrebare importantă, omisă din documentar: ce se va întâmpla atunci când vom rămâne fără petrol, apă dulce, păduri sau peşti? Nu mai putem vorbi la viitor sau conjunctiv. E târziu, întrebările au devenit actuale, am ajuns în pragul critic, dezechilibrul provocat e acum ireversibil. Nu avem alternative, răspunsurile clişeu cu mutatul pe Lună sunt lipsite de speranţă, Terra e singura şi ultima noastră şansă. Am dovedit suficient cât suntem de dăunători, e timpul să ne folosim creierul pentru a crea în loc de a distruge.

Să sperăm că acesta şi următoarele documentare (pentru că inevitabil vor apărea) să aibă impacturi diferite, să înţeleagă lumea că zeul lor (indiferent de nume şi putere) nu o să ne toarne nişte petrol în cap să ne mai ajungă pentru următorii 50 de ani. Şi aş merge puţin mai departe, cred că ceea ce trăim e şi rezultatul unor religii iresponsabile ce au manipulat omul astfel încât să se preocupe doar de el şi de idolatrizarea unui dumnezeu. Dar nu mai e timp să privim retropectiv, cruciadele au trecut, următorul război mondial va fi nuclear şi cel mai probabil izvorât din nevoia de petrol, nu uitaţi episoadele din Irak, iar dacă aşa ceva se întâmplă, Terra e compromisă (vezi Hiroshima, Nagasaki, Cernobîl şi înmulţeşte cu puterea de azi a armelor nucleare).