Sau mai degraba o poveste despre loialitate.

A treia oară când îl văd – la fel de frumos, real şi uimitor. Un film care ar trebui rulat prin şcoli, licee şi facultăţi. Atât.

Modul cel mai simplu de a face blogging fără a face de fapt blogging, adică de a scrie nimic despre nimic, e să înjuri. Dar nu înjuratul ca la uşa cortului, ci adoptând o poziţie contrarie clară despre tot ceea ce apare, indiferent de context.

Practic, fiind nemulţumit şi frustrat în permanenţă. Frustrarea şi nemulţumirea, în contextul actual, sunt de înţeles până la un punct. Dar în momentul în care depăşeşti graniţa raţională şi ajungi să te declari scârbit şi revoltat în privinţa oricărui fapt, ai o problemă.

Am înţeles că ai blog, e bine, am înţeles că trebuie să bagi material proaspăt, am înţeles toate astea, dar e prea mult să ajungi să îţi exprimi opinia profund dezaprobatoare la fiecare lansare.

De la o lansare de maşină românească la o nouă emisiune tv totul e prost şi nedemn de superficialul tău ego care nu te lasă să vezi vidul monoton în care exişti.

În altă ordine de idei, seria de articole bilunare dedicate hiphop-ului românesc începută aici nu vă va onora mecanismul auditiv decât o dată, pe la sfârşitul lunii, nu pentru că nu am material, ci pentru că nu am timp.

Nu vreau să mă încadrez în tipologia cineamatorilor care au mereu ceva de reproşat la adresa câştigătorului de Oscar. Tocmai de aceea, rândurile următoare nu se referă la Avatar – deşi poate ar fi stârnit mai multe reacţii.

The Hurt Locker şi An Education sunt fără dubii filme care sar mediocritatea cinematografică din 2009, dar nu sunt filme de Oscar. Dacă pe The Hurt Locker, filmul lui Kathryn Bigelow, l-aş vedea între nominalizaţii la Oscar (ceea ce şi este) în niciun caz nu ar avea atâtea nominalizări, maxim 2-3.

Cât despre An Education, nu îi văd rolul pe lista nominalizărilor. Este sec, superficial, este tras de păr – 95 de minute pentru o poveste bună de scurt-metraj – şi cel mai grav este că e banal.

Revenind la prima peliculă singurul meu argument este că e monoton şi puţin influenţabil pe plan sentimental, deşi spiritul din spatele poveştii este mai mult decât deprimant. Din păcate, semnul întrebării care ni se citeşte pe faţă la sfârşitul filmului nu este cauzat de puternica tulburare sentimentală din spate, ci mai degrabă provine din întrebarea: “Bine, şi ce-i cu asta?“.

OFERTA  SPECIALA 2010

REDUCERE de la 500lei -la- 300 Lei

.
Va oferim o lista cu clienti …adresele  de e-mail pentru a putea intra in legatura cu acestia.

Adrese de e-mail  din ROMANIA

Va prezentam o noua colectie de adrese de e-mail din Romania.

Un CD ce contine 1.100.000 de adrese de e-mail structurat in functie de :
domenii, judete, persoane, fizice 60% si juridice 40%
+
Un soft pentru expediere mesaje

Pret CD 300 Lei

Expedierea CD-ului se face prin posta Romana
in toata ROMANIA  in sistem ramburs.
Comenzile se onoreaza fara factura fiscala
Pretul cu factura este 360 Lei

Pt comenzi trimite ti mesaj cu Numele ,adresa ,cod postal si nr de tel la homeoffice09@gmail.com

Adrese de email sunt cel mai bun instrument de marketing pentru a lua legatura cu noi clienti pe diverse
domenii sau pentru a ti promova propria afacere prin publicitate.

Acum aveti okazia de a trimite propriul dvs mesaj personalizat de marketing pentru clientii dvs
sau potentiali clienti

Softul de expediere email este foarte rapid si usor de utilizat,ne-necesitand
cunostinte temeinice de operare pc.

Acest mesaj este o oferta publicitara si in acelasi timp o
cerere din partea noastra de a va trimite oferte publicitare in continuare,
in cazul in care doriti sa fiti stersi din lista noastra trimite mesaj cu subiect DEZABONARE

Vedeţi voi, mai sus este un mesaj al unui băiat disperat care vrea să se scoată lejer din criză, vânzând căcat înfometaţilor. El nu ţine seama de legile internetului din două motive simple: pentru că ele nu sunt clare şi sunt lipsite de autoritate, iar în al doilea rând pentru că el ştie că nu va face nimeni atâtea săpături doar pentru a-l depista pe el.

Dar ştiţi ale cui sunt adresele cu care el face bani? Ale noastre, ale utilizatorilor decenţi care ne dăm adresele de mail pentru a putea fi contactaţi. Este o metodă plină de beneficii pentru practicant, gândiţi-vă la ţeapa dublă pe care ne-o trage. În primul rând nouă, posesorilor de adrese de mail, pe care într-un mod crunt şi le însuşeşte şi în al doilea rând cumpărătorilor disperaţi să-şi promoveze produsele (deşi probabil n-au auzit în viaţa lor de spam) care vor primi o mulţime de adrese scoase din uz, pentru că lumea renunţă la ele.

Să nu credeţi că acesta este un caz izolat. Nici vorbă, doar că majoritatea nu sunt atât de proşti încât să acţioneze aşa dezorganizat. Ei se duc direct la ţintă, la companiile mari spre monstruoase.

Am mai spus-o şi probabil o voi mai spune. În timpul vieţii noastre internetul nu va fi un mediu real şi relevant. Oricât de mult ne-ar plăcea să ne îmbătăm cu ideea că internetul creşte şi va depăşi pe rând televiziunile, acestea rămân idei utopice. Această creştere a internetului se datorează întocmai faptului că tindem spre informaţii periculoase şi irelevante în favoarea unui timp mai scurt petrecut pentru cercetare. Internetul salvează timpul, dar în acelaşi timp ne ia posibilitatea de a experimenta şi ne oferă informaţii lacunare, scoase din context.

Cadourile sunt ilustrarea perfectă a deplasării formei într-un alt plan faţă de fond, dar chestiunea aceasta nu face obiectul articolului de astăzi. După aproximările mele, când vine vorba de cadouri (felicitări, mărţişoare etc), doar 1% din populaţia Terrei o face pe bune, din suflet. Şi tot din aproximările mele rezultă faptul că acel procent nu se intersectează în niciun element cu mulţimea populaţiei din ţara noastră, ceea ce e corect – doar ne plac carnea şi manelele.

Pe de altă parte, nici eu nu fac cadouri pentru că simt vreun imbold, dacă mă gândesc bine, eu nu fac cadouri de fel. Aşadar, noi restul – ăia 99%, luăm cadourile ca pe o formalitate. Trecând peste caracterul condamnabil al acţiunii şi excluzând categoria oamenilor cărora le facem cadou deşi nu le cunoaştem toate numele, apare întrebarea: cum facem să salvăm parţial din banii şi timpul aruncat pe cadouri?

Bineînţeles acum v-a fugit gândul la sex ocazional, dar sfaturile mele vor fi ceva mai practice. Să presupunem că targetul ţintă este prietena cea mai bună sau iubita, iar în cazul tipilor duri – chiar mama. Am ales persoanele astea pentru că întotdeauna cadoul lor trebuie să fie cu cel puţin 10% mai scumpe decât restul.

Pentru început, faceţi o listă cu ceea ce v-aţi dori să primiţi voi de ziua voastră sau cu oricare altă ocazie. Acum urmează o etapă dificilă din punct de vedere psihologic, pe rând va trebui să treceţi lista prin următoarele filtre:

• eliminaţi cadourile nerealiste
• eliminaţi cadourile fără caracter fizic (da, sexul)
• sortaţi cadourile după procentul de reuşită

A fost greu, ştiu, dar acum sunteţi aproape la sfârşit. Să spunem că-ţi doreşti un elicopter cu telecomandă sau orice alte jucării, tot ceea ce ţi-a rămas este să i-l faci ei cadou. Aşa cum spuneam, nu e ca şi cum ai evita pe deplin costurile, dar cel puţin ai scăzut cheltuielile pentru un cadou şi acum ai un elicopter cu telecomandă.

P.S.: Este vital ca la înmânarea cadoului să adoptaţi o poziţie fermă, serioasă, ca şi cum i-aţi oferi poşeta sau pisica visată.

În lunile ce urmează o nouă serie de articole muzicale vă vor solicita atenţia. Sunt multe piese bune lansate, în fiecare lună, şi cărora nu le acordăm suficient timp. Prin această serie de articole bimensuale (deocamdată) nu voi încerca să transform blogul într-un blog specializat hiphop – de asta mă ocup pe hiphopblog.ro – ci doar să aloc câţiva cm pentru genul acesta muzical. După cum aţi observat nu folosesc cuvinte precum “cultivare muzicală” sau “reînvierea hiphopului”, scopul acestei intervenţii muzicale pe blog este simplist şi clar orientat, lăsând la latitudinea voastră dacă vreţi sau nu să ascultaţi piesele.

Vă propun să începem luna februarie natural, aşa cum a început ea, cu videoclipul “Gangsta Sheet” semnat Sişu, o colaborare interesantă cu Puya şi Cabron:

În continuare Citeşte mai departe »

Un autist este un om sincer. El nu simte nevoia să participe sau să facă complimente pentru că nu se simte constrâns să lege relaţii sau să manifeste empatie.

Un autist nu ar spune că îi place iarna sau vara, pentru că ar conştientiza că fiecare dintre ele au mult prea multe imperfectiţiuni pentru a le simpatiza. Un autist nu şi-ar arăta falsa admiraţie pentru o floare care iese din zăpadă, un fulg căzând sau un copac înflorind – cum facem noi – pentru că el îl vede ca pe un lucru banal, elementar şi regulat, ceea ce şi este.

Un autist nu ar vedea o obligaţie sau nici măcar o necesitate în a face cadouri sau a sărbători date specifice dintr-un calendar aglomerat şi distinct prin semnificaţii a unor zile care sunt în esenţă la fel ca celelalte.  Un autist nu şi-ar dori un prieten sau o iubită, adică o răspundere în plus, când se are pe el însuşi. Un autist nu s-ar îndrăgosti, nu ar crea acest sentiment bizar şi probabil fals, el s-ar mulţumi să afirme că – în cel mai bun caz – este atras fizic de o persoană.

Un autist nu este un om bolnav, este un om aproape de perfecţiune. Este un ideal pentru el însuşi deşi nu-şi conştientizează situaţia. Un autist nu s-ar pretinde imparţial, ci s-ar declara un subiectiv cinic, intr-o lume ipocrită. Un autist nu are orizonturi înguste, ci o perspectivă imensă în care lumea noastră e doar un mecanism ascuns care continuă să funcţioneze deşi e stricat.

Un autist este ceea spre ce tindem inconştient şi tot ratăm.