Gripa porcină. Inventată, descoperită sau pur ghinion. Indiferent de modul de apariţie, consecinţele sunt la fel de fatale. O ciumă care face ravagii în state puternic dezvoltate din punct de vedere al sistemului sanitar. O astfel de ciumă a lovit România.

Ne îndreptăm rapid spre o pandemie catrastofală. Pe lângă nivelul deprimant de scăzut la care se afla sistemul sanitar al României, situat pe penultimul loc în urma ultimului sondaj efectuat, avem o mare problemă la nivel individual. Nu ştim să ne apărăm de o astfel de epidemie.

O mare parte din această lipsă de cunoaştere se datorează probabil lipsei educaţiei. Nu, acele anunţuri între reclame nu sunt suficiente. Mai mult de atât. Nu vrem şi nu ne interesează ce înseamnă o ciumă a secolului XXI. Nu cunoaştem simptomele, nu cunoaştem metode de prevenire, nu dăm importanţă cifrelor şi ne rezumăm la a argumenta că este un virus produs de americani, uitând faptul că asta nu ne poate vindeca.

Atât timp cât există oameni care nu pun mâna la gură când tuşesc în autobuz, atât timp cât răspândim cu bună ştiinţă virusul în loc să ne izolăm şi atât timp cât îl ignorăm avem o singură soartă: cea a dinozaurilor.

- Bună ziua!

- Bună ziua!

- O shaorma…

- Mare sau mică?

- Mică.

- N-avem mică. Doar mare.

- Bine, daţi-mi…

Nu mă pasionează politica. Moţiunea de cenzură (despre care nu o să vorbesc) a adus cu dânsa unele declaraţii şi speculaţii în presă (de care încerc să mă detaşez). Speculaţii care conţin cifre de ordinul miilor şi zecilor de mii de euro.

În Tion, apare o declaraţie a Preşedintelui PNL Timiş: “unui coleg i s-au propus 50.000 de euro bani gheaţă ca să lipsească de la votarea moţiunii.”

Ignorând credulii care văd în acest refuz un act de principiu moral din partea “colegului” apare întrebarea: care este adevăratul motiv pentru care unii politicieni (pentru că despre cei care au luat nu se poate scrie) refuză banii “democrat-liberalilor” (cam trist să te gândeşti la semnificaţia numelui în contextul ăsta) ?

1. Sunt prea puţini

Mă gândesc că mulţi sunt obişnuiţi cu sume mai mari şi nu acceptă să se vândă pentru 50.000. Aici, am o observaţie de făcut, oare aceste cazuri prezentate ieri şi azi în presă, nu sunt doar cele izolate, restul majorităţii aplecând mâna?

2. Sunt cazuri orchestrate

Eu zic că ăia îmi dau mită, că oricum nu are nimeni niciodată cum să probeze deci majoritatea mă va crede pe cuvânt şi am mai câştigat câteva procente pentru viitoarele alegeri prezidenţiale.

Câtă pula mea de minte îţi trebuie ca să opreşti apa rece fix sâmbăta?

Cer înnorat, trafic aglomerat, dar un aer curat în care maşinile stau la semafor. Drumul e în lucru – teoretic, practic, din trei muncitori cu vestă fosforescentă unul păzeşte, iar ceilalţi doi spun bancuri. Nu e vina lor.

În stânga, Dunărea nervoasă se grăbeşte să se-arunce în Mare. A văzut suficiente, e ultimul hop, cel mai greu, cel mai urât, cel mai mohnit, cel mai lung…

În dreapta, muntele. De fapt, e un podiş, dar are exact aceleaşi caracteristici ale unui versant veritabil, decât că nu-l ajută înălţimea. E Podişul Mehedinţi şi din orice unghi l-ai privi pare la fel de încruntat. Parcă se uită drept la tine şi te-acuză…

Tu stai fix între ei. E un peisaj umitor, e singurul loc din ţară unde se poate vedea o astfel de relaţie a naturii. Puţini realizează unde se află, majoritatea aşteaptă ca semaforul să-şi schimbe culoarea. Când te uiţi în jos…  te trezeşti la realitate. De-o parte şi de alta a carosabilului nefinalizat şiroaie de gunoaie aşteaptă să se dezintegreze. S-au resemnat. Nu le mai strânge nimeni. Aşteaptă să intre în structura muntelui la umbra căruia se odihnesc şi probabil se bucură că nu au avut cruda soartă a fraţilor lor, care plutesc acum în Dunăre.

S-a făcut semaforul verde…

Melodia asta şi postul ăsta au zis cam tot ce era de zis…

În loc să încep să scriu posturi, am început să le şterg. E frustrant. E frustrant să văd câte prostii am scris în ultimul an. Câte lucruri am înţeles greşit. Cum percepţiile ţi se schimbă la 180 de grade. Partea bună e că am evoluat. În multe privinţe şi nu mă feresc să o spun, fiindcă postul ăsta are un singur cititor ca destinatar, pe mine, peste poate încă un an.

Ţin blogul ăsta, doar pentru că nu mă costă nimic. Doar pentru că am momente când vreau să împart câte ceva cu cineva care să-mi ofere, printre altele, o părere pertinentă, dar mai ales obiectivă. Despre blogging, am renunţat de mult la el aşa cum cei mai mulţi îl percep, voi încerca să adopt o nouă atitudine.