S-a cam umplut paharul cu toate sărbătorile astea. Nu poţi să mişti un deget că ai 365 de sărbători într-un an. Pe urmă, intervine ipocrizia, adică ori îi “cinsteşti” pe toţi ori pe niciunul. Ce e sărbătoarea la români? Încă un prilej pentru a bea bere la pet.

“Unele întrebări nu au răspuns.” Una din idioţenile pe care le auzi recent când vine vorba de religie, ca şi cum mă vei putea convinge cu un astfel de argument să cred în ceva, aşa, orbeşte. Mereu mi s-a spus că credinţa presupune încrederea în Dumnezeu fără a avea nevoie de dovezi. Mă-ntreb dacă nu cumva voi confundaţi credinţa cu naivitatea pentru că cealalta soluţie ar fi ori impotenta ori o boală mentală, altfel cum să crezi ceva fără să simţi nevoia să-ţi pui întrebări şi să faci cercetări?

În altă ordine de idei, lozinca preferată a creştinilor e: dacă Dumnezeu nu există şi nu crezi în el, nu ai pierdut nimic, dar dacă există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul. O afirmaţie atât de simplistă şi de infantilă încât îţi vine să râzi de “credincioşii” care se-ncred în ea. În primul rând ei exclud posibilitatea de a te increde într-un Dumnezeu fără ajutorul credinţei sau a religiilor, în al doilea rând o astfel de afirmaţie poate fi transpusă şi pentru Zeus, pentru Mama Omida sau pentru Eva Kent cu aceeaşi posibilitate de reuşită.

Pe de altă parte SF-urile ortodxiste sunt savuroase. Doar că ei au pretenţia ca tu să te-n crezi în ele, din nou, orbeşte. La modă acum, e să invoci icoanele vindecătoare. Dacă le-aş spune despre auto-vindecare probabil m-ar răstigni sau ceva.

În fine, am şi eu o întrebare: dacă toată viaţa ai făcut bine şi te-ai dus la biserică să te calci pe picioare pentru pâine şi vin şi ai citit şi spus multe rugăciuni şi n-ai încălcat poruncile lui Moise şi toate astea,  şi în final constaţi că nu e există rai, iad, bine sau rău n-o să-ţi pară rău că ţi-ai trăit viaţa degeaba?