Se întâmplă în România
Aşa ceva e fantastic. Doar una din gogşile vândute azi, odată cu adoptarea unui buget care, după părerea mea, nu urmează niciun plan concret ci doar speculaţii, în lipsa unui studiu meticulos.
După ce Parlamentul în întreaga lui splendoare şi neştiinţă de cauză a votat trimiterea soldaţilor români în Afganistan, doar doar ne-o băga şi pe noi Obama în seamă, acum refuză să aloce fondurile necesare protecţiei şi transportului acestor soldaţi, care în propria-mi opinie nepatriotică, nu servesc ţara ci doar nişte funduri gelationase, temătoare şi slujitoare.
Dacă tot am decis să pupăm SUA în cur, având impresia că într-adevăr noi contăm, mă gândesc că ar fi fost normal să stabilim procentul necesar din buget pentru a avea grijă de soldaţii noştri.








Nimic nu ma mai mira. Daca maine s-ar lua din bugetul armatei cateva milioane de dolari ca sa-si faca Elena Basescu castel, nici atunci nu m-as mira.
Da’ ce-l intereseaza pe Basescu de un soldat intre 20-25 de ani mort? Afiseaza o fata posomorata si apoi direct la un oral cu Udrea sau la Golden Spritz (sau amandoua odata).
Nu mai are niciun rost pentru mine sa-l bag in seama, pe el sau pe Boc, sau pe cine naiba o mai fi.
pai unde putea sa se intample?
chestia e ca-i pupam in cur prea mult, iar ei nici nu ne baga in seama
Eu zic sa mai trimitem cativa ca in timp sa se reduca treptat populatia.