Am stat şi m-am gândit bine. M-am ridicat, am facut un unghi de 180, m-am aşezat şi m-am gândit din nou. Apoi m-am răzgândit. Blogul ăsta şi-a pierdut farmecul. Cel puţin pentru mine. Am spus ce aveam de spus. Am învăţat multe, poate prea multe. Ajungi la un moment când pur şi simplu te saturi. Şi nu e vorba de plafonare, pur şi simplu sunt scârbit. Scârbit de tot ce mă înconjoară. Dramele de zi cu zi. Şi se trezeşte câte unu să vină să se bage în seamă zicând că sunt un pesimist şi tot ce ştiu să fac e să înjur. Că nu sunt constructiv. Dar cum să fii altfel când pe lângă tine mai sunt doar câteva mii de oameni care gândesc la fel? De ce să gândesc pozitiv? De ce să nu fiu sceptic? De ce să mă mint?

Nu am o problemă cu minţitul. Dar de ce să mă mint singur?

Blogul ăsta şi-a scos de mult investiţia. Nu mai e de mult o prioritate, unii pur şi simplu nu pot înţelege. Nu câştig constant din el. Ştiu, mulţi se feresc să o zică, dar blogurile şi-au atins limitele. Nu mai poţi deveni un blogger mare, decât dacă bloggerii mari vor asta. (Nu, am renunţat de mult la a dori să devin un blogger mare.) Nu sunt curvă ca Blogatu, nu vreau să mă-mbogăţesc sugând pula.

Blogosfera e un cerc vicios. Nimeni nu aude bloggerii mici. Nu mă plâng, e doar o constatare. Blogerii mici au trafic puţin, credibilitate neînsemnată. Traficul puţin e compus exclusiv din alţi bloggeri. Şi încă vreo trei dătători cu părerea.

Voi face o pauză. Scurtă sau lungă. Voi mai reveni aici doar când voi considera că am ceva de spus sau nu voi mai reveni. Poate voi avea ceva de spus zilnic. Poate voi avea peste 3 ani. Sau poate voi uita de voi.

Poate ne mai citim…