
Mister Cristiano,
Vreau sa incep prin a spune ca nu am mai fost atat de suparat de la plecarea lui MM Stoica din Ghencea. Vreau sa ii multumesc lui Renzo Rossi pentru tot ce a facut alaturi de tine si de Ion Colonel. Vreau sa ii multumesc lui Panduru, pentru ca mie mi-a aratat ca are onoare si cuvant. Am vrut sa scriu despre meci, dar acum simt ca am nevoie de o pauza. Am crezut, cred si voi crede mereu in antrenorul si omul Cristiano Bergodi. Sa ma ierte toti ceilalti, dar pentru mine ai fost cel mai bun antrenor de la Walter Zenga incoace. In aceasta tara mizerabila plina de lachei, tu ai refuzat sa fii unul dintre ei. Vreau sa te felicit si sa iti multumesc pentru asta. Vreau sa nu uiti niciodata ca noi, suporterii Stelei suntem alaturi de tine. Stiu ca suna penibil, dar in Romania orice lucru sincer, pare penibil. Vreau sa iti multumesc ca iubesti sincer Steaua si ca te-ai pus mereu scut pentru jucatori.Vreau sa iti multumesc pentru seara in care aurul s-a transformat in plumb si l-a lovit pe patron in demnitatea fara de care ar fi mort. Apropo, mai traieste?. Oriunde te vei duce si oriunde vei antrena, sa ne cauti in tribuna si in preajma ta. Noi nu vom intra niciodata la vestiare.
Vreau sa iti multumesc tie si echipei tale, pentru ca va pasa. Va multumesc ca sunteti oameni.
Foaia plange, ochii au transpirat, toate ma dor. Iarta-ma.Cu stima si consideratie,
Doctorul
De aici, pentru că nimeni nu o putea spune mai sincer. Cristiano Bergodi a demonstrat că este un antrenor profesionist şi spre deosebire de predecesorii săi, că îşi poate păstra stima de sine şi pleca cu capul sus. Spre deosebire de Lăcătuş şi Hagi, el e singurul care e demonstrat că este un adevărat suporter al Stelei şi a respectat Steaua atunci când nu a acceptat compromisul lui Gigi Becali şi l-a dat afară din vestiar la pauză.
Mulţumim Bergodi şi sperăm să ne antrenezi din nou, când Gigi Becali va fi plecat.
PS – Cu această acţiune prostească şi tipică nesimţirii şi atitudinii lui Becali, nu cred că mai există vreun suporter stelist care să-l dorească la cârma echipei. Atunci când suporterii şi (mai mult ca sigur) majoritatea jucătorilor nu te mai vor (sau suportă) mi se pare o decizie de bun-simţ să te retragi şi să vinzi clubul. E ultimul argument, toată lumea a înţeles, nu antrenorul, nu jucătorii ci patronul este problema echipei.


Comentarii