M-am revoltat suficient şi am consumat deja prea multă energie pe acest gen muzical. Am încercat să găsesc motive şi să înţeleg părerile venite din partea opusă. Personal, m-am săturat să mai comentez. Mă lovesc des de întrebarea: “Auzi, mă, ce părere ai despre manelele astea?”. Am obosit să-mi argumentez răspunsul, prefer să-l rezum scurt, “deşeu muzical”.

Am observat că oricâte argumente aş aduce, cineva tot îmi va spune că lui îi plac doar anumite melodii  nu d’alea “hardcore”. Niciodată nu dă exemple, pentru că n-are, vrea doar să-şi salveze reputaţia. Sau se găseşte unu să-mi spună că e chestie de gusturi şi gusturile nu se discută. Nu prietene, e chestie de bun simţ şi pentru a suta mia oară, mă simt nevoit să repet: ceea ce asculţi, ceea ce citeşti şi ceea ce faci îţi reflectă perfect caracterul. Spune-mi că idolul tău e Salam, că stai mult pe Mess şi vorbeşti cu fetele şi că şcoala pentru tine e o prostie şi mi-e suficient, nu mai am nevoie de nimic, te-am etichetat.

Vrei să asculţi manele? Ascultă. Dar nu te mira de ce lumea nu te ia în serios. Şi mai târziu, când te deştepţi, pentru că toţi se trezesc mai devreme sau mai târziu, mă aştept să-ţi asumi ceea ce ai făcut. Nu să-mi spui că toţi greşim, că nu ştiai pe atunci, că ai fost un prost.

Am renunţat să mai consum energie pentru a afla de ce unii simt nevoia să asculte manele. De ce unora pur şi simplu le place. Mai degrabă, mă încearcă un sentiment de milă pentru că inevitabil în comparaţie cu propria-mi persoană, el e prea multe clase sub astfel încât să poată reprezenta o ameninţare şi spun asta fiind modest cu mine.

Să asculţi manele nu e o chestie de gusturi, ci de bun simţ sau, mai bine zis, de lipsa lui.