Agreez rapul, chiar şi pe cel străin (deşi nu mă pot numi fan) şi cred că toţi am auzit de 2Pac (cunoscut şi ca Makaveli, Pac sau Tupac). El a murit şi a devenit faimos. Totodată a murit într-o vineri 13.
Pentru curioşi, am uploadat aici un document cel puţin interesant.
Mulţumim că aduci aminte fotbalului de existenţa României.
Hai Şahtior! Hai Lucescu! Hai România!
Sau ce mama lui o fi fost. Oare ţânţarii pot purta virusul H1N1? Pentru că cine ştie.. poate înainte să mă muşte pe mine, a muşcat un porc. Şi poate porcul era din Mexic. Şi poate era şi răcit, că au început să răcească porcii… culmea, tocmai în Mexic. Nu puteau să răcească în America, că doar americanii sunt şmecheri.
Dacă virusurile astea chiar există eu bag mâna în foc că au fost create intenţionat. Cam pe când răcesc şi porcii noştri oare? Că vorba aia… e plină ţara de porci.
Aparent, limba română e extrem de jegoasă şi pe alocuri inutilă. În realitate, e chiar mai rău. Totuşi din respect pentru ea mă simt nevoit să vă luminez întunericul.
Din motive care îmi scapă, limba română nu include verbul “a abera“. Singura formă acceptată este cea de substantiv (aberaţie). Aşadar, nu prea pot abera deşi bat câmpii destul de des…
PS – Idioţii de la minister sunt chiar idioţi, dovada aici.
A mai observat cineva că timpul nu ţine niciodată cu tine? Dacă mă gândesc bine, s-ar putea ca timpul să fie cel mai puternic inamic al meu. Atunci când ai nevoie ca el să treacă, el stă şi cunoaştem cu toţii cât de insuportabil e suspansul. Aşa se formează liniştea dinaintea furtunii şi valul de exclamări retorice combinat cu intensitatea monologului interior aferent.
Când ai nevoie de timp, el nu are nevoie de tine. Şi atunci fuge, fuge de parcă nici nu a fost vreodată acolo. Şi zboară minutele şi împreună cu ele şi plăcerea, bucuria şi tot din ceea ce ţi-ai dori să ţină la nesfârşit.
Şi de parcă nu ar fi de-ajuns, timpul nu te iartă. Degeaba vrei să dai timpul înapoi, el nu vrea neam. Şi tu vrei să-l dai înapoi şi el merge mai-nainte de parcă nici nu te aude. Şi nu te aude, de parcă nici nu-i pasă. Şi chiar nu îi pasă… şi atunci de ce avem atâta nevoie de un nimic indolent?
Muzica ei încă cântă încă se aude în căştile noastre. Ea trăieşte.
EvoLve theme by Theme4Press • Powered by WordPress Alin Ghițulan
Diferit, că altfel n-are rost.
Comentarii