Oricât am încercat să evit discuţiile despre Mădălina Manole am realizat până la urmă că acest lucru este imposibil pentru că oriunde te uiţi, orice faci, e isterie naţională.
Am mai spus-o şi aici în comentarii, în ceea ce priveşte gestul sinucigaşilor ai numai trei opţiuni pe care poţi să le adopţi, dintre care cele viabile rămân adoptarea unei atitudini pline de repugnă faţă de gestul de laşitate al sinucigaşului, iar a doua opţiune este să începi să-l idolatrizezi, să-l faci erou, să-l consideri gestul suprem.
Deşi nu sunt adeptul religiilor, cu excepţia perioadei samurailor din Japonia, majoritatea religiilor consideră suicidul un păcat, tratându-l ca pe un gest de laşitate. Sigur că nu se poate generaliza pe o astfel de temă, dar să recunoaştem, în 9 din 10 cazuri este vorba despre laşitate, despre oameni care s-au dat bătuţi.
Aşadar, în ceea ce mă priveşte, nu, gestul Mădălinei Manole nu este gestul unui erou din filmele cu samurai, ci gestul unui laş care a ales calea uşoară. În momentul în care alegi să renunţi la viaţă trebuie să fii convins că nu mai ai niciun fel de legătură cu cei din jurul tău, pentru că altfel le provoci suferinţă şi te transformi într-un laş care îşi lăsă copilul orfan.
Eroii sunt cei care supravieţuiesc.
P.S: 1. Nu blamaţi televiziunile şi presa, ele nu fac decât să se adapteze cerinţelor publicului majoritar.
2. Oamenii depresivi, cei care suferă de depresie cronică, devin alcoolici în majoritatea cazurilor tocmai pentru că în situaţia în care restul “tratamentelor” eşuează, alcoolul devine soluţia – nu sinuciderea.
Manipularea este o acţiune care necesită susţinere, cel puţin la nivel uman. Eu te pot manipula pe tine doar daca tu îmi dai voie. La fel şi tu pe mine. Nu pot să te manipulez dacă tu dispui de nişte resurse elementare şi o oarecare experienţă de viaţă. Ah, dacă ai creierul neted şi eşti atât de prost încât îţi curge scuipat din gură (şi acum nu mă refer la Ciutacu) e doar problema ta, nu le putem avea pe toate, deşi pe unele le putem dobândi în timp.

Comentarii