Aşa este, eu unul mulţumesc Domnului pentru asta, numai gândul c
ă ar fi câştigat îmi dădea fiori.Însă acum, totul este limpede Oana nu a mai intrat pe la centrul PRM de un an, a declarat fosta deputată PRM, Daniela Buruiană.
Deşi liderul PRM, Vadim Tudor, a spus de mai multe ori că aceasta va candida pentru Camera Deputaţilor la Parlament de pe listele PRM, se pare că nu vom avea imensa onoare să o votăm.Mie unul îmi pare rău, eu chiar aş fi vrut să o votez pe ea la Parlament si Gigi Becali preşedinte, visul oricărui cetăţean romăn nu?
Oricum, cred că Oana Zăvoranu ar fi fost potrivită pentru “bătrâneii” din PRM ar mai fi întinerit atmosfera, ca prezenţă scenică, pentru că în cazul în care ar fi fost aleasă prin votul uninominal altceva în afară de prezenţă scenică nu ştiu ce mai poate face Oana Zăvoranu.
Cu toate că această “politiciană înăscută” nu va mai candida pe listele PRM, Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare a declarat pentru Realitatea TV că este sigur de faptul că românii îl vor vota şi nu îi este frică de votul uninominal, deşi crede că acesta este începutul sfârşitului democraţiei şi totodată iniţierea sutelor de “manelari” în Parlament.


Comentarii